Project Description

Administratorul firmei SC Relax Moniq SRL, Monica Răchiteanu, ne povestește despre începutul afacerii pe care a înființat-o cu ajutorul fondurilor nerambursabile: ”Primul pas pe care l-am întreprins pentru demararea afacerii, a fost realizarea unui studiu de marketing ca parte intergrantă a planului de afaceri, pe care l-am trimis în forma lui finală la Asociatia Cepir. Am fost surprinsă de rapiditatea şi operativitatea cu care mi-a fost aprobat planul de afaceri propus. Am pornit pe acest drum nou pentru ca mi-am dorit o afacere pe cont propriu, am vrut sa-mi administrez singura banii și timpul, și am vrut să demarez o afacere în care să mă simt propriul stăpân, să nu fiu tratată ca un sclav indiferent cât de bine prestezi serviciile oferite. Am avut mai multe variante, am cercetat piața, am analizat și în cele din urma am ajuns la concluzia ca eu pot să ajut oamenii într-un mod plăcut fără medicamente sau alte produse nesănătoase pentru corpul nostru și anume Masajul. Mă simt împlinită și fericită atunci când văd că oamenii pleacă de la mine relaxați și plini de viață și se întorc la mine cu drag de câte ori au nevoie. Primul meu client a fost un bătrânel care avea grave probleme de sănătate și era imobilizat la pat, iar atât faptul ca vorbeam și îi ascultam problemele dar și masajul meu îl ajutau foarte mult și plecam bucuroasă ca îl făceam sa se simtă mai bine. Datorita dumnealui am prins curaj de a merge mai departe și a-i ajuta pe oameni”.

Monica Rachiteanu considera ca ”Cel  mai important lucru în dezvoltarea afacerii mele este cu siguranţă, modul în care am reuşit să atrag clienții, am reușit să îi  înțeleg, să îi ascult și să le ofer încredere și atenție. În afacere, încerc să mă dedic întregii activități, pentru a îndeplini dorințele oamenilor de a avea o viață mai sănătoasă și să ofer servicii de înaltă calitate. Urmăresc tot timpul să am inițiative noi pe care să le pun în practică și să le duc la bun sfârșit, să am idei creative, să vin cu oferte și servicii noi. Dezvoltarea firmei mele se datorează faptului că sunt o persoană hotărâtă, răbdătoare și asumată. Am cautat ca tot timpul sa fiu la zi cu nevoile clienților și să mă dedic cât pot de mult acestui job. Cel mai important lucru pentru mine în derularea afacerilor este mulțumirea clienților. Faptul că oamenii au nevoie de relaxare și că obțin o stare de bine după fiecare sedință de masaj, m-a bucurat și m-a motivat sa continui și să-mi dezvolt afacerea. Imi doresc să dezvolt și să perfecționez ceea ce îmi place să fac cu pasiune și dăruire: relaxare prin masaj”.

Referitor la evolutia ca manager, Monica Rachiteanu ne marturiseste: ”Ca sa ajungi manager trebuie să muncești mult, să pui cariera pe primul loc, să dorești să faci asta și să o faci din plăcere și cu multă responsabilitate. Ca manager, a trebuit să depășesc neincrederea în mine, să îmi propun lucruri, să lupt și să reușesc, să nu fiu impulsivă, să fiu perfecționistă si foarte atentă la detalii, la ce se întâmplă în jurul meu. La început a fost foarte greu dar pe parcurs am învațat că în viață totul este posibil și că dacă îți dorești poți ajunge sus, cu credință și încredere. Îmi place chiar să risc, pentru că fără risc nu reușești în viață. Chiar dacă acum trecem prin momente grele, nu regret nimic din ce am făcut și știu ca totul o sa fie bine. Încerc să vorbesc și să ascult astfel încât clientul să se simtă în siguranță și să revină cu plăcere. Dacă acest vis de a avea propria mea afacere a devenit realitate înseamna ca Dumnezeu a vrut ca eu să ajut oamenii și voi lupta în continuare pentru asta. În administrarea afacerii nu am întâlnit probleme deosebite, iar dacă totuși au apărut, mereu am găsit solutii cu rabdare și încredere în mine și în Dumnezeu.”